Timp de mine

Nimeni nu poate sti ce furtuni ne bantuie sufletul in noapte. As vrea doar sa ma asculti uneori, nici nu mai trebuie sa te chinui sa intelegi ceva din toate balivernele ce imi ies pe gura fara sa le pot opri si fara sa le pot lua innapoi.
     Vezi tu, intr-o zi cu soare voi pleca. Trebuie neaparat sa fie seoare, e singurul care ma mai poate tine in viata. Atunci nu va mai fi nici fruntea ta incretita si privirea ta de scarba care sa imi mai poata dicta suferintele. Ma voi salva de tine. Ma voi salva, sa mai pot trai.
      Nu ma voi uita innapoi la usa trantita in nasul tau. Merit sa plec. Macar atat mai merit in relatia asta. De orice altceva, am inteles ca nu sunt competenta. Decat sa ma complac intr-un castel de nisip sfaramat la baza-i de valuri unduitoare si calme, dar care il macina incet…tot mai incet..
     E insuportabil chinul din pieptul meu, din mintea mea. E insuportabila durerea asta din oase si fiorul asta rece care imi strapunge palma in cautarea mangaierii tale. Nu mai am vise de visat. Nu mai am promisiuni de cumparat, cum nici tu nu mai ai promisiuni de vandut. Ne-am spus poate prea multe, am trait poate prea mult. Sa mai avem ce trai. Doar singuratate.
     As vrea sa ma asculti. Sa ma asculti cum plang in mine pentru iluzia in care te vedeam cel mai extraordinar om. Sunt cea mai nefericita femeie in cautarea fericirii de a apartine unui singur barbat. Mandria de apartenenta s-a transformat intr-o ruina de mizerie, umilinta si regret. Nu stiu cand mi-am permis sa ajung asa. Nu stiu cand si unde mi-am facut timp sa am incredere in tine. Esti crucea mea..esti crucea ce nu o mai pot purta.
     Si te iubesc. Din toate celulele ce mai au putina viata te iubesc. Te iubesc in lacrimile si regretul meu. Te iubesc in durerea mea. Te iubesc de una singura. Iar tu nu te-ai mai uitat de mult la ceas sa vezi ca e demult timpul de mine..