Tragedii sub pleoape

     As fi vrut sa privesti prin ochii mei si atunci cand imi statea sufletul sa planga. Atunci cand pastram aparente doar de dragul tau, ascunzand tragedia ce se juca cu cortinele trase in spatele ochilor cu care te priveam. Stiai ca gandesc, stiai prea bine. Nicodata nu iti desluseam intrebarea pentru ca tu ar fi trebuit sa fi acel care sa imi dea rspunsul.
     Nu stiu cum imi e mai greu, cu tine, sau fara tine. Le-am trait pe amandoua. Tu imi oferi o alinare provizorie, la fel cum e si dragostea ta cat timp nu gasesti altceva mai interesant. E cumplit sa traiesti langa un om in care nu ai incredere, dar pe care din toate strafundurile inimii il iubesti. Iubiri bolnavicioase..sentinte pe viata la moarte.
      Tu nu ai inteles niciodata ca imi rupi sufletul. Nici macar cand ti-am zis-o. Tu nu sti ce inseamna sa iubesti in totalitate ceva, incat sa i te poti abandona intru totul..Poate o simti vag in putinele momente cand te simti singur si ai nevoie de cineva. Nu ai inteles niciodata ca orice am cuceri in viata pana la urma tot la oameni ne intoarcem. Si pentru a ne intoarce trebuie sa avem la cine. Iar eu simt cum totul in jur se face pustiu si timpul e prea tarziu.
     Convietuirea mea cu tine e un vesnic chin, reluat zi de zi si atenuat prin vointa proprie. Ma mint zilnic pentru a rezista. Nu stiu de ce nu am plecat demult. Nu stiu de ce nu plec inca..Poate voi sti candva. Nu e de ajuns sa ma lupt cu toti demonii trecutului tau, tu ti-i bagi  inca zi de zi in viata. Si nu as putea castiga razboiul daca luptele nu se termina niciodata..Totul e un urlet surd de disperare prelungit spre infinit..Dorinta spiritelor moarte sa moara, cand ele nici macar nu mai traiesc..